Slide

Musaca de vinete cu pui

Musacaua de vinete cu pui este o alternativă excelentă pentru musacaua clasică. Este ușoară, aromată și se gătește repede. Încă de la prima gură aromele te vor umple de bucurie și te vor face să te întrebi „De ce nu gătesc rețeta asta mai des?”.

Dificultate
MARE
Timp de preparare
70 min.

Ingrediente pentru musaca de vinete cu pui

Ingredientele de mai jos au fost calculate pentru aproximativ 8 porții. Dacă vrei să prepari pentru mai puține persoane, nu ajusta ingredientele. Este foarte gustoasă. O să dispară imediat din tavă.

Ingrediente

Cum se prepară musacaua de vinete cu pui

Pentru o masă gustoasă îți vom arăta pașii de preparare care te vor ajuta să faci o musaca specială. Nu este deloc complicat dacă îi urmezi și vei obține o mâncare bună pentru prânz sau cină.

1. Începe cu vinetele

  • Taie în rondele 4 vinete medii.
  • Presară sare peste ele și pune-le la gătit într-o tigaie grill sau grătar.
  • Gătește-le complet pe ambele părți.

2. Prepară carnea pentru musaca

 

  • Toacă 2 cepe mari și 2 morcovi. 
  • Într-o tigaie încăpătoare pune la încins 2 linguri de ulei.
  • Adaugă ceapa și morcovii, călește până când încep să se înmoaie.
  • Adaugă 1 kg carne tocată de pui LaProvincia (piept, pulpe) și călește în continuare.
  • Condimentează cu sare, piper și cimbru. 
  • Gătește complet.

3. Pregătește musacaua de vinete cu pui

  • Taie în rondele 6 roșii coapte.
  • Într-o tavă de cuptor așază un strat de vinete, un strat de carne, un strat de roșii, un strat de vinete și tot așa până când termini întreaga compoziție. Numărul straturilor variază în funcție de mărimea tăvii.

4. Este aproape gata

  • Rade pe răzătoarea mare 150 g cașcaval.
  • Amestecă cașcavalul cu 400 g smântână.
  • Toarnă peste musaca. 
  • Pune la cuptorul încins la 180 grade Celsius timp de 40 de minute sau până când musacaua se rumenește deasupra.
  • Poftă bună!

 

 

Dificultate de preparare

Musacaua de vinete cu pui se prepară ușor dacă urmezi pașii. Ai nevoie de următoarele ustensile: 

  • tocător de lemn,
  • cuțit,
  • tigaie,
  • tavă pentru cuptor,
  • lingură.

Timp de preparare pentru musaca de vinete cu pui

  • Prepari ingredientele în 30 minute;
  • Gătești musacaua în 40 minute;
  • Petreci în bucătărie, în total, 70 minute

Musaca de vinete cu pui: Sfaturi de servire

  • Poți să folosești cașcaval afumat pentru un gust intens sau mozzarella pentru un gust proaspăt.
  • Presară pătrunjel tocat deasupra pentru mai multă prospețime.
  • Dacă nu ai roșii proaspete, folosește roșii conservate, cuburi sau chiar sos de roșii.

Garnituri potrivite

  • Salată proaspătă,
  • Murături,
  • Pâine proaspătă.

Musaca de vinete cu pui, bună de mai vrei o tavă

Să pregătești musaca poate să pară un proces complicat, care necesită mult timp. Când este preparată cu carne de pui este gata mult mai repede, iar gustul este foarte bun. Nu trebuie să îți faci griji că are prea multe grăsimi, așa că nu vei regreta nimic după o porție mare, plină de arome.

Urmareste
Notificare pentru
guest
Nota
0 Comments
Inline Feedbacks
View all comments
Categorii

Newsletter

Abonează-te la newsletter și fii la curent cu ultimele delicii.

Rolul cărnii de pui în nutriție
0
Would love your thoughts, please comment.x
()
x