Mod de preparare aripioare de pui cu miere și hrean
- Spală și curăță 1 kg aripi de pui LaProvincia.
- Într-un bol mare pune 5 linguri de ketchup dulce, 4-5 linguri de zeamă de lămâie, 2 linguri de miere, 3 linguri de sos de hrean, 1 lingură de oțet balsamic, 1 linguriță piper măcinat și 1 linguriță sare. Omogenizează bine amestecul.
- Adaugă aripioarele de pui și amestecă până când se acoperă fiecare dintre ele cu sos. Lasă-le la frigider pentru 10 – 30 de minute.
- Păstrează sosul rămas.
- Așază aripioarele pe grătar după ce și-au mai pierdut din putere cărbunii, ca să nu se ardă.
- Lasă-le câte 4-5 minute pe fiecare parte iar când le întorci unge-le cu puțin sos din cel rămas.
Ponturi de bucătar pentru aripioare de pui cu miere și hrean
- Poți adăuga condimente care îți plac în sos. Puțin oregano, de exemplu, îi va schimba gustul.
- Hreanul este destul de picant, dar în funcție de gusturile tale poți ajuta cantitatea folosită sau poți adăuga chilli.
- Dacă vrei un plus de prospețime, după ce iei aripioarele de pe grătar, poți presară pătrunjel sau mărar tocat foarte mărunt.
- Poți pregăti aceste aripioare de pui cu miere și hrean și în cuptor. Tapetează cu hârtie de copt o tavă pentru cuptor și așază aripioarele în ea. Setează temperatura medie a cuptorului.
- Aripioarele de pui cu miere și hrean pot fi servite și ca gustare, o plăcere vinovată.
- Servește alături de un sos pe bază de iaurt grecesc sau smântână.
Aripioare de pui cu miere și hrean, o surpriză dulce-picantă
Se mănâncă cu mâna și se savurează până la ultima bucățică. Aripioarele de pui cu miere și hrean sunt un răsfăț pe care fiecare dintre noi îl merită și pe care îl poți face să dispară ca prin magie de unul singur în timp ce urmărești un film bun sau poți să-l împarți cu cei dragi ție. Preparatul este ideal în zilele în care nu vrei să stai mult în bucătărie, dar totuși ai vrea un răsfăț delicios.
Alege o viață mai sănătoasă și gătește cu un pui LaProvincia! Încearcă gama noastră de produse de țară!