Mod de preparare salată de pui cu rucola, iaurt și usturoi
- Taie 700 g piept de pui LaProvincia în felii subțiri și condimentează cu sare și piper. Poți să adaugi și boia iute dacă îți place mâncarea mai aprinsă.
- Încinge o tigaie grill și pune feliile de pui la gătit. Gătește-le timp de 5 minute pe fiecare parte sau până când capătă o culoare aurie. Stropește puiul cu puțină apă ca să nu se usuce.
- Taie feliile de pui fâșii, cam de grosimea unui deget.
- Spală și lasă la scurs 200 g rucola.
- Amestecă 250 g iaurt cu 2 căței de usturoi zdrobiți și partea albă de la un fir de ceapă tocată mărunt. Adaugă o legătură de pătrunjel, o linguriță de ulei de măsline, sare și piper. Stoarce jumătate de lămâie peste sos și amestecă bine. Poți să folosești iaurt grecesc sau iaurt simplu, fără arome.
- Pune frunzele de rucola pe un platou, pune pieptul de pui gătit deasupra și toarnă sosul de iaurt. Dacă vrei, stropește frunzele de rucola cu zeamă de lămâie și ulei de măsline.
- Ornează cu ceapă verde tocată și bucură-te de gustul salatei usturoiate!
Ponturi de bucătar pentru salată de pui cu rucola, iaurt și usturoi
Alege rucola mai deschisă la culoare, cu frunzele mai mici. Aroma puternică o să facă această salată mult mai apetisantă.
Ține sosul de iaurt la frigider până în momentul în care îl folosești.
Ca garnitură, orezul gătit la aburi se potrivește perfect.
Îți recomandăm să nu consumi această salată cu pâine, ci cu o lipie, ca opțiune.
Rucola conține 90% apă și este plină de vitamine, în special vitamina K.