Creștem Campioni!

Rafael Stoichiță

Când ai greutăți, ridică-le!

Acesta pare sa fie motto-ul familiei Stoichiță. La numai 10 ani, Rafael calcă pe urmele tatălui său, Paul, multiplu campion național și internațional. Totul a început când a văzut în casă numărul impresionant de cupe și medalii, iar prima lui halteră a fost o coadă de mătură pe care încă o păstrează pentru a nu uita de unde a pornit.

Nu se joacă în stradă cu ceilalți copii, își asumă obiective pe care le urmărește cu îndârjire. La 9 ani a ajuns campion național la categoria sa, iar acum obiectivul lui este sa ajungă campion mondial și olimpic. Ne-a mărturisit acest lucru într-un mod atât de firesc și hotărât, încât părea că nu mai are decât câțiva pași până acolo, pași pe care i-ar cunoaște deja. Sub îndrumarea atentă a antrenorului, Anton Ficzy și a tatălui, care este instructor la secția de haltere, Rafael își urmează drumul pe care l-a ales.

Situația materială a familiei nu este una fericită, sunt 3 frați și un singur venit din care trebuie să se întrețină. Cu toate acestea, Rafael nu lasă greutățile să îl doboare, în fiecare dimineață merge la școală unde are note maxime, apoi la antrenament, iar seara se joacă cu frații lui, pentru ca a doua zi să o ia de la capăt și să mai facă incă un pas spre obiectivul asumat.

Ridică în fiecare zi câteva tone, dar nu se plânge niciodată. Îi poți vedea îndârjirea în ochi, nimic nu pare să îl abată de la ceea ce și-a propus.

Îi urăm mult succes și, cu ajutorul nostru, sperăm să ajungă un mare campion.

Go, Rafael!

Alți campioni

Rugby Club Antonio Jr

Rugby Club Antonio Jr. nu este doar un club de rugby, este o mare familie. Cu toate că este un club privat, fondatorii săi, Toni și Simona, au ales să se implice în comunitate și să le ofere unor copii mai puțin favorizați de soartă șansa să practice un sport nobil, bărbătesc și, mai mult, să le ofere o educație și...

Andreea Ailincăi

Andreea Ailincăi s-a născut într-un sat din Moldova aflat la 80 de kilometri de municipiul Bacău. Andreea Ailincăi s-a nascut într-o familie cu posibilități materiale reduse. Andreea Ailincăi are patru frați pe care îi vede într-o singură vacanță pe an, de sărbători. Andreea Ailincăi este înaltă, este puternică, este ambițioasă.

"Campionii nu se plâng niciodată.
Sunt prea ocupați să devină mai buni." - John Wooden

Ultimele articole de Blog

Mai gătim, dar și citim.
Câteva lucruri interesante de știut și dat mai departe.

Top 5 rețete tradiționale care îți amintesc de copilărie Citește

Top 5 rețete tradiționale care îți amintesc de copilărie

Cu siguranță îți amintești de momentele frumoase din copilărie când se strângea toată...

5 metode simple prin care poți să îți diversifici meniul Citește

5 metode simple prin care poți să îți diversifici meniul

Dacă vrei să ai preparate diverse la mesele tale zilnice însă îți este...

Iată cum să profiți din plin de legumele de primăvară! Citește

Iată cum să profiți din plin de legumele de primăvară!

Bucură-te din plin de venirea primăverii profitând de legumele apărute odată cu ploile...

Newsletter

Abonează-te la newsletter și fii la curent cu ultimele delicii.

Rolul cărnii de pui în nutriție