Creștem Campioni!

Andrei Voican

Excepția care confirmă regula

La ora la care sunt scrise aceste cuvinte, Andrei Voican este deja proaspăt campion național de tenis, la categoria șaisprezece ani.

L-am cunoscut în urmă cu ceva timp, la sfatul unei foste mari tenismene, Daiana Samungi, care mi-a vorbit despre el în termeni admirativi, ca despre un puști din provincie talentat, dar aflat la ananghie din cauza condițiilor improprii în care se antrenează.

Pe drumul județean care unește Târgoviștea cu Valea Prahovei, se află localitatea Aninoasa, un fost orășel industrial cenușiu, din care fabricile epocii ceaușiste s-au evaporat, lăsând locul unor scheleți metalici descarnați, aidoma carcaselor de oase pe care le văd copiii când vizitează “cu clasa” muzeul Antipa.

Urmez cu sfințenie indicațiile telefonice ale domnului antrenor Pompiliu Nedelcu, omul care se ocupă de băiat încă de când acesta nu era mai mare ca racheta de tenis. Trec cu succes de o cale ferată prevazută cu semnalizatoare antice numite “Crucea Sfântului Andrei” și, după prima curbă la dreapta, părăsesc drumul principal pentru o alee  acoperită de noroi, la capătul căreia se află sala de sport a școlii din localitate. De jur împrejurul sălii, sunt câteva clădiri de cărămidă cu geamuri sparte și acoperișuri găurite, undeva în dreapta, în deal, un tractor se sprijină pe osii, iar mai în spate, pe același deal cenușiu, două-trei case răzlețite stau de-a stânga și de-a dreapta drumului.

Orice s-ar spune, peisajul nu-ți îndreaptă gândurile către tenis. Tocmai când mă gândeam să fac stânga împrejur, gândind că n-am înțeles bine indicațiile și-am rătăcit drumul, ușa clădirii se deschide și dom’ profesor îmi face semn cu o rachetă să parchez chiar în fața intrării.

Este un domn cu părul alb, îmbrăcat “sport”, într-un trening cu România, în stilul celor care se purtau la loturile naționale în anii noștri de glorie, ca națiune ce se bătea la titlurile mondiale. Sub bluză, o flanelă gri grosuță și abia la urmă tricoul alb, de tenis.

După o scurtă introducere în propria biografie, ce include nume destul de mari în calitate de elevi, profesorul mă introduce în sală. Familia Voican prezentă este formată din două persoane, mama, Adriana și fiul, Andrei.

Facem cunoștință pe rând, bărbații ies mândri pe teren, iar eu mă bucur pentru că pot s-o descos în liniște pe mamă. Știind c-o să urmeze un pomelnic de probleme de care se izbește Andrei la începutul lui de carieră, mă pregătesc moral s-aud toată povestea de-a fir a păr. Femeia enumeră pe rând o cantitate mare de neajunsuri, drum zilnic de 50 de kilometri, lipsa de mingi, lipsa echipamentului, susținătoare de efort, școala în localitatea următoare, mașina furată la un concurs în țara vecină și prietenă, Bulgaria, bani pe sponci, noroc cu dom’ profesor că n-are prețuri de București și ne mai trece la caiet. Apoi se oprește brusc și ochii mari, ațintiți la băiat, se umplu de lacrimi. Acum cinci ani mi-am pierdut soțul, Andrei și-a pierdut tatăl. Liniște. Pocnetul mingilor izbite cu sete și măiestrie de Andrei crapă tăcerea așternută între noi. Ce ar mai fi de spus? Pauza mă salvează, Andrei și antrenorul vin la margine pentru o gură de apă, profit și mă apropii de ei, scuzându-mă în treacăt mamei.

Discutăm înflăcărat despre performanțele trecute și facem planuri mărețe pentru viitor. Băiatul este conștient de muntele de probleme pe care le are de înfruntat. Și el știe că tenisul e pentru privilegiați, dar crede că el poate fi excepția. Urmează încurajări, promisiuni de ajutor financiar, strângeri de mână, schimb de telefoane.

Astăzi, Andrei Voican se află pe lista sportivilor excepționali ce primesc bursa de merit de la fundația La Provincia, nu este mult și nu poate acoperi ceea ce numai un părinte poate, dar se adaugă la zestrea de voință a băiatului și la imensul crez pe care mama sa îl poartă în suflet ca pe un angajament luat în fața celui care nu mai e.

Alți campioni

Adelina Ionescu

Adelina Ionescu este campioana României la gimastică, la vârsta de numai 9 ani. Provine dintr-o familie săracă, nevoită să stea cu chirie intr-o comună de lângă București...

Rafael Stoichiță

Acesta pare sa fie motto-ul familiei Stoichiță. La numai 10 ani, Rafael calcă pe urmele tatălui său, Paul, multiplu campion național și internațional. Totul a început când a văzut în casă numărul impresionant de cupe și medalii...

"Campionii nu se plâng niciodată.
Sunt prea ocupați să devină mai buni." - John Wooden

Ultimele articole de Blog

Mai gătim, dar și citim.
Câteva lucruri interesante de știut și dat mai departe.

Citește

Idei de garnituri ușoare pentru grătar

Abia aștepți să mergi la grătar și să te bucuri de timpul petrecut cu cei apropiați, gustul proaspăt al mâncării și de natura din jur. Ai făcut cumpărăturile, știi ce fripturi vor ocupa grătarul. Dar stai! Ce garnituri vei pune lângă carne? Îți sărim în ajutor cu 5 idei la îndemână, pe care le prepari […]

Citește

Cum poți cultiva acasă ierburile pentru mâncărurile cu pui

Îți place gustul aromat al mâncărurilor cu ierburi și mixuri de condimente. Știi că, fără ele, mâncarea ar fi fost altfel. Dar știi și că, odată ce ai încercat oricare dintre aceste ierburi în forma lor naturală, proaspătă, nu mai există drum de întoarcere. Înțelegem de ce preferi o frunză de busuioc proaspăt în schimbul […]

Citește

Cum să ai o siluetă de vară de invidiat mâncând carne de pui

Sezonul de vară bate la ușă, iar planurile de vacanță sunt deja făcute. Tocmai te pregătești de weekend-urile petrecute în natură, la grătar sau picnic, la piscină sau ștrand. Probabil că vrei și să știi ce poți face ca să ai o siluetă de vară de invidiat, chiar și pe ultima sută de metri. Vara […]

Newsletter

Abonează-te la newsletter și fii la curent cu ultimele delicii.

Sunt de acord să primesc informații despre produse, campanii, rețete și alte subiecte LaProvincia.