Creștem Campioni!

Andrei Voican

Excepția care confirmă regula

La ora la care sunt scrise aceste cuvinte, Andrei Voican este deja proaspăt campion național de tenis, la categoria șaisprezece ani.

L-am cunoscut în urmă cu ceva timp, la sfatul unei foste mari tenismene, Daiana Samungi, care mi-a vorbit despre el în termeni admirativi, ca despre un puști din provincie talentat, dar aflat la ananghie din cauza condițiilor improprii în care se antrenează.

Pe drumul județean care unește Târgoviștea cu Valea Prahovei, se află localitatea Aninoasa, un fost orășel industrial cenușiu, din care fabricile epocii ceaușiste s-au evaporat, lăsând locul unor scheleți metalici descarnați, aidoma carcaselor de oase pe care le văd copiii când vizitează “cu clasa” muzeul Antipa.

Urmez cu sfințenie indicațiile telefonice ale domnului antrenor Pompiliu Nedelcu, omul care se ocupă de băiat încă de când acesta nu era mai mare ca racheta de tenis. Trec cu succes de o cale ferată prevazută cu semnalizatoare antice numite “Crucea Sfântului Andrei” și, după prima curbă la dreapta, părăsesc drumul principal pentru o alee  acoperită de noroi, la capătul căreia se află sala de sport a școlii din localitate. De jur împrejurul sălii, sunt câteva clădiri de cărămidă cu geamuri sparte și acoperișuri găurite, undeva în dreapta, în deal, un tractor se sprijină pe osii, iar mai în spate, pe același deal cenușiu, două-trei case răzlețite stau de-a stânga și de-a dreapta drumului.

Orice s-ar spune, peisajul nu-ți îndreaptă gândurile către tenis. Tocmai când mă gândeam să fac stânga împrejur, gândind că n-am înțeles bine indicațiile și-am rătăcit drumul, ușa clădirii se deschide și dom’ profesor îmi face semn cu o rachetă să parchez chiar în fața intrării.

Este un domn cu părul alb, îmbrăcat “sport”, într-un trening cu România, în stilul celor care se purtau la loturile naționale în anii noștri de glorie, ca națiune ce se bătea la titlurile mondiale. Sub bluză, o flanelă gri grosuță și abia la urmă tricoul alb, de tenis.

După o scurtă introducere în propria biografie, ce include nume destul de mari în calitate de elevi, profesorul mă introduce în sală. Familia Voican prezentă este formată din două persoane, mama, Adriana și fiul, Andrei.

Facem cunoștință pe rând, bărbații ies mândri pe teren, iar eu mă bucur pentru că pot s-o descos în liniște pe mamă. Știind c-o să urmeze un pomelnic de probleme de care se izbește Andrei la începutul lui de carieră, mă pregătesc moral s-aud toată povestea de-a fir a păr. Femeia enumeră pe rând o cantitate mare de neajunsuri, drum zilnic de 50 de kilometri, lipsa de mingi, lipsa echipamentului, susținătoare de efort, școala în localitatea următoare, mașina furată la un concurs în țara vecină și prietenă, Bulgaria, bani pe sponci, noroc cu dom’ profesor că n-are prețuri de București și ne mai trece la caiet. Apoi se oprește brusc și ochii mari, ațintiți la băiat, se umplu de lacrimi. Acum cinci ani mi-am pierdut soțul, Andrei și-a pierdut tatăl. Liniște. Pocnetul mingilor izbite cu sete și măiestrie de Andrei crapă tăcerea așternută între noi. Ce ar mai fi de spus? Pauza mă salvează, Andrei și antrenorul vin la margine pentru o gură de apă, profit și mă apropii de ei, scuzându-mă în treacăt mamei.

Discutăm înflăcărat despre performanțele trecute și facem planuri mărețe pentru viitor. Băiatul este conștient de muntele de probleme pe care le are de înfruntat. Și el știe că tenisul e pentru privilegiați, dar crede că el poate fi excepția. Urmează încurajări, promisiuni de ajutor financiar, strângeri de mână, schimb de telefoane.

Astăzi, Andrei Voican se află pe lista sportivilor excepționali ce primesc bursa de merit de la fundația La Provincia, nu este mult și nu poate acoperi ceea ce numai un părinte poate, dar se adaugă la zestrea de voință a băiatului și la imensul crez pe care mama sa îl poartă în suflet ca pe un angajament luat în fața celui care nu mai e.

Alți campioni

Rafael Stoichiță

Acesta pare sa fie motto-ul familiei Stoichiță. La numai 10 ani, Rafael calcă pe urmele tatălui său, Paul, multiplu campion național și internațional. Totul a început când a văzut în casă numărul impresionant de cupe și medalii...

Ionela Băran

Mihai Voinea este șlefuitor de talente la secția de judo a clubului CS Universitatea Craiova. El ne spune că, din experiența sa de 20 ani de antrenorat specializat în lucrul cu copii, a tras concluzia că sportivii proveniți din familiile cele mai nevoiașe...

"Campionii nu se plâng niciodată.
Sunt prea ocupați să devină mai buni." - John Wooden

Ultimele articole de Blog

Mai gătim, dar și citim.
Câteva lucruri interesante de știut și dat mai departe.

Citește

Ce iei cu tine la grătar. Listă ustensile și alte nevoi

La așa zile însorite, cum să nu te gândești deja la un grătar apetisant în natură, în miros de frunze și adieri ușoare de vânt? Te gândești deja când va fi primul weekend în care poți să fugi la locul preferat de grătar, nu-i așa? Înainte să pleci, te reținem puțin. Pentru că este unul […]

Citește

Ce ne facem cu alergia la carnea de pui?

Știm deja cât de sănătoasă este carnea de pui pentru organism și cum funcționează ca o bună sursă de proteine. Are un gust plăcut, se pregătește rapid, este slabă în calorii și bogată în proteine. O poți integra ușor în multe meniuri. Dacă nu ai alergie la carnea de pui. Dacă alergia la penele găinilor […]

Citește

Activități în aer liber: Ce faci după grătar?

Dacă am face un top cu cele mai interesante activități de grătar, probabil că părinții ar nominaliza masa luată în natură, iar cei mici ar vorbi despre joaca de după. Indiferent de opțiuni, la final toată lumea ar fi fericită că s-a bucurat de o zi petrecută în aer liber. Deși suntem de acord cu […]

Newsletter

Abonează-te la newsletter și fii la curent cu ultimele delicii.

Sunt de acord să primesc informații despre produse, campanii, rețete și alte subiecte LaProvincia.