Ștefan Baiaram

Când “mama” este un substantiv comun de gen masculin

Când îl vezi pe Ștefan Baiaram conducând mingea în viteză pe gazonul perfect de pe arena Ion Oblemenco, ești tentat să crezi că este una dintre vedetele echipei mari, cea care a cucerit “bronzul” ultimului campionat național de fotbal.

Are un fizic impunător pentru vârsta de 16 ani, iar calitățile tehnice și viteza de reacție sunt alte atribute care completează tabloul unui foarte tânăr fotbalist, vice-campion național cu Universitatea Craiova Under 17 și component al lotului național de juniori mari.

S-a prezentat la stadion însoțit de un domn cărunt, mic de statură și îmbrăcat modest, un fel de Sancho Panza, mergând doi pași în spatele cavalerului în armură pe care îl slujește cu dragoste și abnegație. Aflu că se numește Gheorghe Burticioiu și este… mama lui Ștefan, vedeta în devenire a Craiovei.

Nu, nu e chiar mama, este asistentul maternal care, în urmă cu cincisprezece ani, prelua în îngrijire un prunc lăsat în plata Domnului de femeia care l-a născut.

Pândește cu atenție momentul în care iți poate capta privirea. Atunci începe să-ți vorbească despre începuturile lui Ștefan ca junior, cum puștiul era mereu chemat să joace la echipe de copii cu doi-trei ani mai mari ca el, cum singurul cadou pe care și-l dorea Ștefan de ziua lui era o minge de piele pe care să o bată de pereții casei, cu care să doarmă noaptea atunci când visa că e fotbalist în lotul Craiovei “Maxima” a anilor ’80…

Nu-ți spune că e un om obișnuit, căruia nu-i ajung banii de la un salariu la altul. Nu te atenționează, ca “părinte”, că-n ziua de azi e tare greu să duci în spate un sportiv de performanță. Că proteina-i scumpă când trebuie s-o consumi în fiecare zi sau că o pereche de Nike-uri cu crampoane “pe filet” costă aproape cât salariul unui amărât.

… Cu așa o “mamă”, Ștefan va ajunge sigur fotbalist.

Iar cei din staff-ul Universității se ocupă, în laboratoarele lor de performanță, să-l facă “bun de joc” cât mai curând.

Suntem cu ochii pe tine, Ștefan! De acum ne “aparții” și nouă un pic.

Și dumneavoastră vă va “aparține” dacă-i vedeți filmul, pentru că niciunui iubitor de oameni nu-i poate rămâne indiferentă povestea unui puștan care-a început viața cu stângul.