5 metode simple prin care poți să îți diversifici meniul
Dacă vrei să ai preparate diverse la mesele tale zilnice însă îți este...
Paștele este una dintre cele mai populare și îndrăgite sărbători, iar faptul că anul acesta îl sărbătorim acasă ne poate pune la încercare creativitatea și pofta de bună dispoziție.
Alături de familie, fără invitați și într-o atmosferă restrânsă, Paștele este cel puțin la fel de frumos. Chiar aduce câteva avantaje, precum timpul petrecut alături de membrii familiei, fără a fi distrași de alte activități. Acum avem ocazia să fim conectați 100% și mai apropiați ca oricând pentru a crea amintiri frumoase.
Există numeroase tradiții pe care le poți face alături de cei dragi, fără să fie nevoie să ieși din casă (poate doar pentru cumpărături), iar multe dintre ele sunt culinare. Fie ele moderne sau de pe vremea bunicilor, toate sunt plăcute și se pot face împreună cu cei mici și cei mari ai casei.
Poți opta pentru vopsea de ouă sau poți alege să le decorezi natural, folosind ce ai prin casă. Indiferent de alegere, nu uita să speli bine ouăle înainte de a începe procesul și să chemi toată familia pentru a le colora împreună. Mai jos găsești câteva idei pentru a le colora natural.
🥚 Coji de ceapă: pune la fiert coji de ceapă roșie cu puțin oțet, împreună cu ouăle.
Tip: nu pune ouăle la fiert reci, se vor sparge. Adu-le la temperatura camerei înainte.
🥚 Șervețele colorate: alege câteva șervețele și desprinde straturile. Păstrează doar partea colorată. Pune puțin albuș de ou crud pe ouăle fierte, necolorate și lipsește partea de șervețel cu model pe toata suprafața oului. Opțional, poți decupa șervețelul pentru a păstra doar anumite modele.
Tip: degresează ouăle înainte de fierbere. Spală-le bine și șterge-le cu un burete.
Drobul este unul dintre cele mai așteptate preparate de pe masa de Paște. Moale, cu un gust delicios, te face să vrei să renunți la desert pentru încă o felie.
Dacă până acum nu s-a făcut coadă pentru prepararea lui, ci doar pentru mâncat, a venit momentul să dai drumul la muzică și să prepari un drob gustos alături de familie.
Printre preparatele absolut delicioase pe care le poți face și savura împreună cu cei care își petrec timpul alături de tine în casă se numără:
Conform tradiției, tinerii obișnuiau ca în dimineața zilei de Paște să se spele pe față cu apa în care puneau un ou roșu și un bănuț de argint. Se crede că acest obicei aduce noroc.
Bucură-i pe cei mici cu această tradiție, folosind ouă vopsite natural.
Ascunde prin casă ouă colorate și invită familia la un joc. Oferă și un premiu pentru cine găsește cele mai multe ouă.
Premiul poate să fie o felie de pască sau alegerea unui film pe care să îl vedeți împreună.
Sărbătorile sunt frumoase indiferent de loc. Încearcă să iei tot ce e mai bun din această perioadă și să te gândești că este o ocazie unică de a sta atât de mult timp alături de cei dragi, departe de agitația cu care ne-am obișnuit.
Dacă vrei să ai preparate diverse la mesele tale zilnice însă îți este...
Bucură-te din plin de venirea primăverii profitând de legumele apărute odată cu ploile...
Chiar și în zilele călduroase, una dintre cele mai mari dileme ale oamenilor...
Inspiră-te din rețetele propuse de noi
și impresionează-i pe toți cu bunul gust!
Povestea noastră nu încape într-un minut,
dar îți va povesti pe scurt esența noastră.