Top 10 cele mai populare salate cu carne de pui
Salatele cu pui reprezintă echilibrul perfect între nutrienții prezenți în carne, cum ar...
București, 19.03.2020 – Carmistin International S.R.L. a dispus luarea de măsuri imediate de protecție și prevenție împotriva răspândirii virusului COVID-19 în cadrul abatoarelor, fermelor, lanțului de magazine proprii, precum și pentru personalul administrativ de la nivelul întregului grup, pentru protejarea celor peste 2000 de angajați și a miilor de clienți și parteneri ai grupului.
Printre măsurile implementate se numără monitorizarea zilnică a temperaturii personalului operativ al fermelor, abatoarelor, depozitelor logistice și a punctelor de acces, precum și montarea dozatoarelor cu dezinfectanți pe bază de alcool în toate locațiile. În spațiile de producție, de depozitare și administrativ se menține o distanță între persoane de cel puțin un metru prin distanțierea corespunzătoare a locurilor de muncă.
Personalul operațional-productiv este dotat cu dispozitive de protecție individuale corespunzătoare (încălțăminte de protecție, mănuși, măști, echipament de protecție), fiind evitate contactele interpersonale apropiate. Tot pentru personalul operațional- productiv s-a introdus programul de muncă decalat, pentru a evita aglomerarea în spațiul de muncă, precum și modificarea programului de muncă, astfel încât turele să nu se suprapună. Au fost instalate sisteme de acces controlat, pentru a permite angajaților accesul strict în zona proprie de producție.
În plus, au fost create puncte de control și triaj la intrarea în fiecare unitate a grupului Carmistin, puncte în care toți angajații, partenerii și colaboratorii trec printr-o serie de verificări riguroase, printre care enumerăm măsurarea temperaturii cu termometrele cu infraroșu din dotare, dezinfecție și dotarea lor cu echipamente de protecție adecvate.
Toți angajații au semnat declarațiile pe propria răspundere privind deplasarea în ultimele 14 zile în zone în care se aflau persoane suferinde din cauza infecției cu COVID – 19, intrarea în contact direct cu persoane suspecte sau suferinde cu COVID – 19 sau dacă au luat parte la mari adunări de persoane, precum și daca au prezentat simptome precum tuse, durere în gât sau febră în ultimele 14 zile.
Pentru protecția persoanele care desfașoară muncă de birou, grupul Carmistin s-a oferit fie sa asigure transportul cu mașinile companiei de la domiciliul angajatului, astfel incât să se evite deplasarea cu mijloacele de transport în comun, fie opțiuni precum munca de acasă sau flexibilizarea programului de lucru, acolo unde acest lucru este posibil. Toți angajații care au copii cu vârsta de până la 12 ani au dreptul la zilele libere plătite acordate pentru supravegherea copilului minor înscris într-o instituție de învățământ, conform legii.
În magazinele LaProvincia, prezente pe raza județelor Vâlcea, Argeș, Gorj, Hunedoara și Mehedinți, am implementat mai multe măsuri și urmărim în continuare evoluția evenimentelor pentru a aplica noi soluții care să ofere protecție atât angajaților nostri, cât și clienților. Toți angajații folosesc măști de protecție și mănuși, s-au instalat dispensere pentru dezinfectanți iar spațiile sunt igienizate constant. Rugăm clienții să păstreze o distanță de minim un metru față de persoana din fața sa.
În cazul în care un membru al companiei este diagnosticat cu COVID-19, va fi informată imediat Direcția de Sănătate Publică (DSP), autoritate în măsură să ofere informații în luarea celor mai bune măsuri de prevenție și limitare a infecției cu Coronavirus. Grupul va lua toate măsurile care se vor impune în cazul unui asemenea incident.
Salatele cu pui reprezintă echilibrul perfect între nutrienții prezenți în carne, cum ar...
Ouăle sunt alimente de bază în multe bucătării din întreaga lume, lucru care...
România, una dintre țările cu o bogată tradiție culinară, se mândrește cu o...
Inspiră-te din rețetele propuse de noi
și impresionează-i pe toți cu bunul gust!
Povestea noastră nu încape într-un minut,
dar îți va povesti pe scurt esența noastră.