pui natural Pui Natural Pui crescut in gospodarie Pui crescut la curte Un gust căreia
și farfuriei îi place!
Vezi toate produsele

Ostropel de pui

Dacă ai poftă de o mâncare ușoară, cu puțină carne și un sos aromat, atunci e vremea să te gândești la rețeta de ostropel de pui. Similară cu cea originală, rețeta este simplă, cu un gust tocmai bun pentru încă o porție.

Dificultate
MICĂ
Timp de preparare
60 min

5.00 / 5

Ingrediente pentru rețeta de ostropel de pui

Ingredientele de mai jos au fost calculate pentru patru porții de ostropel de pui, ce pot fi consumate calde sau chiar reci pe timp de vară.

Ingrediente

Cum se prepară ostropelul de pui

Rețeta tradițională a ostropelului de pui implică varianta proaspătă, naturală a ingredientelor de mai sus. Cu atenție la procesul de gătire, însă, vei crea o mâncare cu un gust asemănător celui din copilărie. Ce trebuie să faci?

1. Pregătește ingredientele:

  • taie o ceapă de dimensiuni medii în bucăți cât mai mici;
  • curăță o căpățână mare de usturoi (sau două medii) și taie conținutul în felii. Oprește doi căței de usturoi pe care îi toci;
  • tapează 7 copănele de pui cu os și piele LaProvincia ușor cu un șervețel, astfel încât să fie complet uscate și pregătite pentru prăjit;
  • toacă o legătură de pătrunjel;
  • scoate din frigider 100 ml de vin alb sec, astfel încât să ajungă la temperatura camerei;
  • încălzește 50 ml de zeamă de la o supă de pui sau asigură-te că vei avea la îndemână aceeași cantitate de apă caldă.

2. Pregătește roșiile:

  • dacă folosești 600 g de roșii proaspete (poți găti și cu o conservă de 400 ml de suc de roșii), atunci ai nevoie să le cureți de coajă;
  • prăjește-le într-o tigaie fără ulei, timp de 7 minute, întorcându-le pe toate părțile;
  • lasă-le la răcit pentru câteva minute;
  • înțeapă roșiile cu un cuțit de dimensiuni mici și desprinde coaja în felii;
  • ca să le pregătești pentru gătit și să capete o consistență uniformă, dă roșiile prin răzătoare sau blender.

3. Prăjește ingredientele:

  • încălzește 3 linguri de ulei într-o cratiță antiaderentă, la foc moderat;
  • adaugă pulpele, distribuindu-le astfel încât să ai loc să le întorci;
  • plusează cu ceapa și usturoiul feliat, atunci când ceapa începe să aibă o consistență caramelizată;
  • redu flacăra și călește amestecul timp de 7-10 minute, astfel încât pulpele să devină rumene, iar ceapa să aibă un aspect sticlos;
  • adaugă vinul alb și așteaptă 3 minute până când alcoolul se evaporă și rămâne aroma.

4. Fierbe ostropelul de pui:

  • completează cu supa de pui/apa caldă și roșiile;
  • acoperă cratița cu un capac și lasă totul să fiarbă 30 minute;
  • după 15 minute, adaugă sare, piper, 3 foi de dafin și un vârf de linguriță de cimbru;
  • adaugă cei doi căței de usturoi tocat, cu 2 minute înainte de cronometru;
  • completează cu legătura de pătrunjel tocat, cu 1 minut înainte ca mâncarea să fie gata.

Dificultate de preparare

Rețeta de ostropel de pui are o dificultate mică. Ca ustensile de bucătărie, ai nevoie de:

  • Câteva șervețele pentru taparea cărnii;
  • Un cuțit de bucătărie mediu;
  • Un tocător de bucătărie;
  • O răzătoare pentru roșii;
  • O tigaie;
  • O cratiță.

Timp de preparare a ostropelului de pui

  • Prepari ingredientele în 15 minute;
  • Gătești ostropelul de pui în 45 minute;
  • Petreci în bucătărie, în total, 60 minute.

Ostropel de pui: Sfaturi de servire

  • Rețeta originală de ostropel de pui nu implica vin alb. Poți încerca mâncarea și fără acesta ori fără apă, dacă roșiile sunt suficient de zemoase.
  • Varianta oltenească a rețetei nu conține ceapă. Rolul ei este să îngroașe sosul și să îi confere dulceață. Poți încerca și fără ceapă.
  • Se poate pune făină în sos astfel încât acesta să se lege, însă nu este recomandat.
  • Dacă sosul ostropelului îți pare prea acru, el poate fi reglat cu un vârf de cuțit de zahăr.

Garnituri potrivite

  • Mămăligă simplă sau cu smântână;
  • Piure de cartofi;
  • Cartofi natur cu pătrunjel;
  • Ostropelul se poate mânca și cu murături.

Rețeta tradițională de ostropel de pui, la îndemână

Deși pare să implice multe acțiuni, rețeta de ostropel de pui este una simplă, care nu necesită precizia unui bucătar profesionist. O poți pregăti vara și consuma rece sau în oricare alt anotimp, dacă o încălzești ușor.

Ostropelul de pui este acea mâncare la care poți apela atunci când ai musafiri sau vrei să mănânci ceva ce îți aduce aminte de copilărie și gustul delicios al meselor în familie. Păstrează rețeta de ostropel de pui pentru momentele când ai inspirație sau ai nevoie de o idee pentru prânz sau cină!

Categorii

Newsletter

Abonează-te la newsletter și fii la curent cu ultimele delicii.

Carte de rețete – 7 rețete cu pui sănătoase